26
May

La Broaște 2015 – bicicliștii iau competiția în serios

Text & Foto: Denisa Braniște

După experiența faină de la Prima Evadare, echipa MaiNoi  și-a făcut apariția la o altă competiție de ciclism cross country. Peste 1000 de concurenți s-au întrecut weekend-ul acesta prin pădure, și puțin pe șosea, pentru un loc pe podiumul competiției de la Căldărușani, „La Broaște”.  Competiția organizată de Riders Club a ajuns deja la a 3-a ediție.  Nici premiile n-au fost puține. Au fost premiați cicliști de la 6-7 ani până la cei de peste 50 de ani, atât amatori cât și sportivi de performanță. Ca de obicei, participanții au fost înscriși într-o tombolă, iar cel mai norocos dintre ei a plecat acasa cu o bicicleta Giant Revel 29er.

Spre deosebire de Prima Evadare, sâmbăta asta am avut parte de o vreme superbă, iar bicicliștii s-au putut bucura de un traseu uscat, fara bălți sau nămol. Am ajuns pe câmpie pe la 9 dimineața, iar după ce ne-am învârtit după un loc liber de parcare și am aruncat un ochi în jur, ne-am facut cuib la umbră, sub cortul Giant. Aici colega noastră Nico și-a cunoscut pentru prima dată bicicleta cu care avea să parcurgă 28 de kilometri în loc de 23, și să ajungă pe locul 5 inițial, iar apoi pe podium, cu medalia pentru locul 3 la gât (Felicitări, Nico!).

Timpul a trecut repede, iar la ora 11 s-a dat startul pentru concurenți. Traseele au fost de 3 tipuri: scurt (17 km), standard (23 km) și epic (46 km).

Startul Elitelor (nivelul 1), dat de coordonatorul tehnic, Razvan Juganaru

Startul Elitelor (nivelul 1), dat de coordonatorul tehnic, Razvan Juganaru

Au plecat mai întâi cei înscriși la epic, apoi cei înscriși la traseul standard, pe diferite nivele (1, 2, 3 și 4) urmați de copiii ce aveau de parcurs traseul scurt. Imediat dupa start s-a facut liniște în jur, toată lumea s-a retras sub corturi. Însă n-am apucat nici să ne odihnim prea mult, nici să stăm de vorbă, nici sa admirăm îndeajuns peisajul, fiindcă riderii parcă nici nu plecaseră bine, c-au și început să ajungă.

Startul celor de la nivelurile 3 si 4.

Startul celor de la nivelurile 3 si 4.

De fapt, nu terminase nimeni cursa, doar că traseul Epic era de fapt traseul Standard parcurs de două ori, iar mie mi-a luat ceva să înțeleg asta. Însă în jurul orei 12 au început să ajungă primii câștigători. După alte trei ore și jumătate de așteptat, în care listele cu rezultatele s-au schimbat parcă de 100 de ori (de asta vă spuneam că Nico a terminat și pe 5, și pe 3) iar zecile de diplome au fost completate cu mare grijă de organizatori, a început și premierea, moment emoționant, desigur.

Echipa Giant ii intampina la finish cu aplauze si urale pe colegii lor din echipa Pepsico Riders (Gatorade)

Echipa Giant ii intampina la finish cu aplauze si urale pe colegii lor din echipa Pepsico Riders (Gatorade)

A fost cam greu de rezistat, ce-i drept, având în vedere faptul că era exagerat de cald, dar am reușit să stăm până la capăt, și-am făcut și câteva poze, pe care le vedeți in gif-uri. Că tot spuneam de Giant mai devreme, echipa lor a luat nici mai mult, nici mai puțin de opt premii: patru pentru locul 1 și câte două pentru locurile 2 și 3.

Premiantii editiei 2015 La Broaste, Riders Club.

Premiantii editiei 2015 La Broaste, Riders Club.

Ne-am luat ramas-bun de la peisajul superb de „La Broaște” și ne-am întors în București sătui de soare și bronzați cu urme de tricou. A fost o sâmbătă frumoasă, alături de oameni frumoși. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost lunga așteptare între încheierea cursei și premiere, sper ca data viitoare să fie organizat mai bine programul. Și dacă nu, tot nu mă supăr, ca-mi place să stau în mijlocul pădurilor.